News Mehedinti

Liga 2 Fotbal: Tânăr ORŞOVEAN TITULAR în poarta unei foste CAMPIOANE NAŢIONALE, Ripensia Timişoara

Liga 2 Fotbal: Tânăr ORŞOVEAN TITULAR în poarta unei foste CAMPIOANE NAŢIONALE, Ripensia Timişoara

Data: 20-9-2017

Dalin Munteanu este un tânăr orşovean care a debutat în Liga 2 la o fostă campioană naţională, devenind primul portar mehedinţean în Liga 2, după un deceniu.

Într-un judeţ în care sportul nu este foarte dezvoltat, iar fotbalul nu are prea mare viitor, iată că se poate face performanţă şi mai apar tineri talentaţi care fac cunoscută zona.

Portarul Dalin Alexandru Munteanu a debutat săptămâna trecută la Ripensia Timişoara, fiind integralist în meciul cu Metaloglobus Bucureşti (4-1)

”Ziua debutului la Ripensia a fost una specială pentru mine. Am trăit cel mai important moment al carierei. Sunt foarte bucuros că mi-am ajutat echipa şi că am debutat cu o victorie. Sper ca pe viitor să fie bine, atât pentru mine, cât şi pentru echipă. Mă simt minunat să joc într-o asemenea atmosferă. Vă daţi seama, până acum am evoluat doar la juniori şi Liga a 3-a, astfel că am mari emoţii de fiecare dată când intru în teren, mai ales din dorinţa de a avea o evoluţie cât mai bună”, a spus, pentru Liga2.ro, Dalin Munteanu.

Orşoveanul de 20 de ani e în acest moment pe locul 2 în Liga 2 cu echipa timişoreană, scrie liga2.prosport.ro.

”Mă simt foarte bine la Ripensia, avem un grup unit, căruia îi mulţumesc pentru primire. Mulţumesc conducerii tehnice şi administrative a clubului, pentru încrederea şi şansa care mi-au oferit-o! Promit să mă pregătesc din ce în ce mai bine şi să ajut acest frumos club cât mai mult. Nu pot omite nici frumoasa galerie, care ne încurajează din tribune şi pur şi simplu pot spune că simt cum suporterii ne dau aripi, cum ne împing de la spate. Le mulţumesc şi lor şi îi felicit pentru susţinerea şi eforturile care le fac pentru noi”, a mai declarat Munteanu, care spune şi ce plan are pentru viitorul său: ”Visul meu e să ajung în Liga 1, dar pentru a ajunge acolo trebuie să apăr cât mai bine la Ripensia. În străinătate mi-ar plăcea să joc în Anglia, dar nu mă avantajează talia. Îmi place şi campionatul italian”.

- Dalin Munteanu s-a născut pe data de 6 iunie 1997, în municipiul Orşova

- Şi-a făcut junioratul la CSS Drobeta Turnu Severin (2008-2013), ca mai apoi să joace la Chelsea Bucureşti (2013-2015), Sporting Roşiori (2015-2016) şi Naţional Sebiş (în returul sezonului trecut din Liga 3).

Doar doi orşoveni au reuşit în ultimii ani să facă acets pas important în Liga 2. Ionuţ Vucea, tot orşovean, a jucat la Poli Timişoara în Liga 2.

Ultimul portar originar din Mehedinţi care a jucat în Liga 2 a fost severineanul Adrian Nedelcea, la CS Building Vânju Mare, în sezonul 2006-2007.

 


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus