News Mehedinti

PDL şi PPDD au depus la Curtea Constituţională sesizarea privind Statutul parlamentarilor

PDL şi PPDD au depus la Curtea Constituţională sesizarea privind Statutul parlamentarilor

Data: 14-2-2013

PDL şi PPDD au depus la Curtea Constituţională sesizarea privind proiectul de modificare a Statutului parlamentarilor, adoptat miercuri de plenul comun al celor două Camere, a declarat, joi, liderul grupului parlamentar al PDL din Senat, Cristian Rădulescu. Rădulescu a precizat că sesizarea depusă joi la CC este semnată de 25 de parlamentari, din care 24 ai PDL şi unul al PPDD.

"Am depus la Curtea Constituţională o sesizare de neconstituţionalitate asupra modificărilor aduse ieri (miercuri - n.r.), în şedinţa Parlamentului, Statutului parlamentarilor. În principal, este vorba despre un termen care este în afara normelor constituţionale, un termen de 45 de zile pe care modificarea la Statut îl introduce, termen în care un parlamentar poate să conteste un raport venit de la ANI şi care ar determina în mod obişnuit demisia parlamentarului respectiv", a precizat Cristian Rădulescu.

El a arătat că în tot Dreptul românesc şi în tot Dreptul internaţional nu există un termen de 45 de zile, ci unul de 15 zile, aşa cum se prevedea anterior introducerii acestei modificări.

Rădulescu a spus că temeiul în baza căruia s-a atacat Statutul parlamentarilor se referă la articolul 16 din Consittuţie, care prevede că în România nu există privilegii şi că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi că nimeni nu este deasupra legii.

Potrivit lui Rădulescu, PDL şi PPDD au atacat la Curte Statutul parlamentarilor arătând că modificările aduse intorduc un termen de 45 de zile care nu este unul rezonabil.

Mediafax.ro


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus