News Mehedinti

CAMPANIE: O zi din viața unui olimpic /  Adina Duicu, eleva despre care profesorii spun că are un mare talent la scris

CAMPANIE: O zi din viața unui olimpic / Adina Duicu, eleva despre care profesorii spun că are un mare talent la scris

Data: 16-5-2013

Este elevă în clasa a X-a și îi place foarte mult Limba și Literatura Română. Încă din primii ani de școală a participat la diferite olimpiade și competiții, unde de fiecare dată s-a întors acasă cu un premiu. “Sunt la profilul de Matematică-Informatică, dar nu mi-e teamă să recunosc că îmi place mult mai mult Limba Română. Înclin mai mult către Literatură, îmi plac compunerile”, a mărturisit tânăra Adina.

De curând, eleva s-a calificat în a patra competiție al unui concurs de formare în educație, competiție care se va desfășura la nivel național, pe data de 15 iunie. “Competiția a constat în trei etape de evaluare și una competițională. Pentru că am acumulat 200 de puncte la primele două etape, m-am calificat automat la ultima competiție, adică cea națională. Am trecut prin mai multe probe. Au fost teste nu numai la Limba Română, ci pe mai multe domenii”, a continuat Adina Duicu. Profesorii ei au numai cuvinte de laudă și își pun mari speranțe atunci când vine vorba de formarea Adinei în domeniul literaturii, al poeziilor mai precis.

“Doamna profesoară de română ne dă frecvent diferite subiecte tematice pe care noi trebuie să le dezvoltăm într-o compunere, sau pur și simplu, câteva cuvinte la alegere, pe care mai apoi trebuie să le potrivim într-un context. De fiecare dată mi-au ieșit perfect aceste compuneri și nu o spun eu, ci profesoara mea”, a punctat râzând Adina Duicu. Tânăra elevă recunoaște că îi place mai mult să lucreze după cerințele dascălilor, iar când vine vorba de propria inițiativă, o lasă mai moale.

“Îmi place Mircea Eliade foarte mult. Am încercat să scriu poezii, dar sunt mai comodă de felul meu. Îmi place să învăț, să mă dedic și să fac tot ceea ce profesorii îmi cer”, a încheiat Adina Duicu. O zi obișnuită din viața Adinei, atunci când nu este la școală, nu se încheie fără să petreacă cel puțin patru ore învățând. Roadele muncii ei au început să dea rezultate, dovadă stă competiția la care urmează să participe luna viitore, prilej cu care noi îi dorim mult succes. 


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus