News Mehedinti

Minor la volan, fără a poseda permis de conducere și sub influența alcoolului

Minor la volan, fără a poseda permis de conducere și sub influența alcoolului

Data: 13-5-2019

Astazi, 13 mai, polițiștii Biroului Rutier din cadrul  Politiei municipiului Drobeta Turnu Severin, au depistat un minor de 15 ani, din comuna Prunişor, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Nicolae Iorga, din municipiu, fără a poseda permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat o concentrație de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, din cercetările efectuate s-a stabilit că autoturismul a fost încredinţat minorului, pentru a fi condus, de către un tânăr de 22 ani, din comuna Şimian, judeţul Mehedinţi, care avea cunoştinţă că acesta nu posedă permis de conducere.

În cauză, s-a întocmit dosar penal.

 


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus