News Mehedinti

INCENDIU puternic izbucnit la o hala din SEVERIN

INCENDIU puternic izbucnit la o hala din SEVERIN

Data: 10-9-2018

Pompierii mehedinteni au actionat pentru stingerea unui incendiu izbucnit sâmbătă după-amiaza, la o hală a unui operator economic din Drobeta Turnu Severin a cărui principală activitate este prelucrarea materialului lemnos.

La locul evenimentului au fost mobilizate opt echipaje de pompieri cu şase autospeciale de lucru cu apa și spumă, o autospecială de descarcerare şi o autoplatformă.

Pentru gestionarea optimă a evenimentul, în teren, s-a deplasat şi grupa operativă a inspectoratului, intervenţia fiind condusă de către prim-adjunctul inspectorului șef.

In sprijin au acţionat şi trei autospeciale din cadrul Serviciilor Private pentru Situaţii de Urgenţă, precum si o autocisterna din cadrul SECOM.

Flăcările au cuprins: acoperișul tip șarpantă cu izolație și învelitoare din tablă pe structură din lemn, pe o suprafață de circa 1000 de metri pătraţi, circa 20 metri liniari din banda transportoare, confecționată din cauciuc, ce alimenta cazanul centralei termice amplasate in interiorul halei, şi diverse instalații și echipamente electrice.  Totodată, a fost afectat unul din cele două cazane ale centralei termice.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un conductor electric cu izolaţie deteriorată în urma unei acţiuni mecanice sau fizice.


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus