News Mehedinti

 GODEANU: S-a urcat BĂUT la volanul unui autoturism care nu-i aparţinea, deşi avea SUSPENDAT acest drept

GODEANU: S-a urcat BĂUT la volanul unui autoturism care nu-i aparţinea, deşi avea SUSPENDAT dreptul de a conduce

Data: 12-2-2018

 

La data de 11.02.2018, ora 22:00, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Izvorul Bîrzii, au depistat un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Godeanu, judeţul Mehedinți, în timp ce conducea pe DC7, pe raza comunei Izvorul Bîrzii, un autoturism, deși avea suspendat acest drept.

 

Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean Mehedinți pentru recoltare de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

De asemenea, din verificările efectuate s-a stabilit că autoturismul condus de către persoana în cauză aparține unui alt bărbat în vârstă de 38 de ani, din Drobeta Turnu Severin, care avea cunoștință despre starea conducătorului auto, consumând băuturi alcoolice împreună și cu toate acestea i-a încredințat autovehiculul pentru conducerea pe drumurile publice.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, respectiv încredințarea unui vehicul unei persoane despre care știa că se află sub influența băuturilor alcoolice.

 


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus