News Mehedinti

Severinenii vor avea căldură începând de mâine 7 noiembrie

Severinenii vor avea căldură începând de mâine 7 noiembrie

Data: 6-11-2018

Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, a anunţat că de mâine, 7 noiembrie, cetăţenii vor avea căldură în calorifere. Se vor porni cazanele termocentralei de la Halânga, iar pornirea instalaților se va face pe puncte termice, urmând ca întreg procesul să se deruleze până la sfârșitul acestei săptămâni.

Ca în fiecare an, prioritate vor avea școlile și unitățile medicale, iar până al sfârșitul acestei săptămâni toate caloriferele severinenilor să se încălzească:”Mâine dimineață vom porni primul cazan, vom funcționa o perioadă doar cu cazanul nr. 8 pentru că ne asigură numărul de gigacalorii necesar acestei perioade în care temperaturile nu sunt foarte scăzute, urmând ca atunci când temperaturile scad să pornim și al doilea cazan”  a declarat Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, citat de descoperamehedinti.ro.

Asigurarea agentului termic către severineni se face cu un uriaș efort financiar, căci anul acesta primăria a fost nevoită să apeleze și la un împrumut pentru achiziția combustibilului. Pe de altă parte, pe raza municipiului sunt și asociații de proprietari unde furnizarea căldurii nu va începe din cauză că s-a refuzat plata facturilor de încălzire, iar o listă în sensul acesta urmează să fie publicată.


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus