News Mehedinti

 SEVERINEANUL MOISE GURAN TRECE DE LA JURNALISM LA POLITICĂ: S-A ÎNSCRIS ÎN USR!

SEVERINEANUL MOISE GURAN TRECE DE LA JURNALISM LA POLITICĂ: S-A ÎNSCRIS ÎN USR!

Data: 16-1-2020

Jurnalistul Moise Guran, de origini din Drobeta Turnu Severin, a decis să se implice în politică și va fi coordonatorul campaniilor electorale din 2020 ale Alianței USR PLUS.

Moise Guran: ,,Am decis să intru în politică pentru că trebuie să schimbăm această țară. Eu consider că următorii patru ani sunt esențiali, pentru noi cei care am fost în stradă, cei care am vrut să apărăm democrația și să dăm un alt curs României. Am făcut atât cât am putut ca jurnalist, acum vin acolo unde se iau deciziile - în politică. Voi avea o discuție și cu cei de la PLUS, aș fi vrut să mă înscriu în USR-PLUS, dar știu că cele două partide se vor uni, pentru că sunt doar formal două partide. Noi, cei care i-am votat, îi vedem ca pe unul singur. USR-ul reprezintă o altă generație, o generație a copiilor noștri, o generație care ni s-a alăturat în stradă în ultimii ani. Noi, cei care am fost tineri după Revoluție NU am reușit să schimbăm această țară, perspectiva ei, dar împreună cu ei vom reuși, o schimbăm deja. USR este partidul tinerilor și ceea ce fac eu acum este să le întind în primul rând lor o mână, ca de la generație la generație”, sunt declaraţiile jurnalistului din Severin, citat de către USR Mehedinţi.

 


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus