News Mehedinti

Două tinere din SEVERIN au fost ACCIDENTATE de un şofer BĂUT la VOLAN / Fetele se aflau pe un trotuar de pe strada Veterani din municipiu

Data: 14-11-2017

Un bărbat de 46 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, ar fi produs un accident rutier soldat cu rănirea ușoară a două persoane. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0.68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Aseară, Poliția municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată despre producerea unui accident rutier pe raza municipiului.

Deplasându-se la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 46 de ani, ar fi condus o autoutilitară  pe strada Veterani, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției pătrunzând pe trotuar unde a lovit două persoane de sex feminin în vârstă de 18, respectiv 23 de ani, ambele din Drobeta Turnu Severin, după care a părăsit locul accidentului.

Ulterior a revenit la fața locului, însă, întrucât șoferul emana vapori de alcool, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0.68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate de către polițiștii, aceștia au constatat faptul că persoana în cauză nu posedă permis de conducere.

În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a celor două tinere, în cauză fiind întocmit dosar penal.  


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus