News Mehedinti

Se dă startul la proiecte pentru bani europeni - programul Competitivitate 2014 - 2020

Se dă startul la proiecte pentru bani europeni - programul Competitivitate 2014 - 2020

Data: 27-2-2015

Programul Operațional Competitivitate 2014 — 2020 a fost aprobat de Comisia Europeană în data de 19 decembrie 2014, informează Agerpres.

În cadrul acestui program, care are o alocare financiară de aproximativ 1,33 miliarde de euro, vor fi finanțate proiecte care vor susține creșterea competitivității economiei, în special prin sprijinirea cercetării, dezvoltării și inovării, respectiv prin acordarea de fonduri destinate susținerii infrastructurii pentru tehnologia informației și comunicații.

Prin finanțările acordate în cadrul Programului Operațional Competitivitate vor fi îndeplinite obiectivele specifice la nivelul Axei Prioritare 1 — Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare în sprijinul competitivității economice și dezvoltării afacerilor, respectiv creșterea capacității de cercetare, dezvoltare și inovare în domeniile de specializare inteligentă și în sănătate; creșterea participării românești în cercetarea la nivelul UE; creșterea investițiilor private în cercetare, dezvoltare și inovare; creșterea transferului de cunoștințe, tehnologie și personal cu competențe de cercetare, dezvoltare și inovare între mediul public de cercetare și cel privat.

'Organizarea primului Comitet de Monitorizare a unui program operațional prin care România va atrage fondurile europene alocate pentru perioada 2014 — 2020 este un pas premergător lansării primelor apeluri pentru contractarea finanțărilor. În cadrul acestui for, au fost aprobate astăzi (miercuri n.r.) criteriile de selecție a proiectelor care vor fi finanțate prin Programul Operațional Competitivitate 2014 — 2020. Apelurile de proiecte vor fi lansate în luna martie a.c., în condițiile în care primele propuneri de ghiduri au fost supuse consultării publice în toamna anului trecut', a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. Realitatea.net


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus