News Mehedinti

Ministrul Dezvoltării Regionale, Daniel Suciu s-a aflat într-o vizită de lucru în DROBETA TURNU SEVERIN

Ministrul Dezvoltării Regionale, Daniel Suciu s-a aflat într-o vizită de lucru în DROBETA TURNU SEVERIN

Data: 21-3-2019

Astăzi, Ministrul Dezvoltării Regionale, Daniel Suciu, s-a întâlnit cu reprezentanţii administraţiei publice locale şi judeţene, aflându-se într-o vizită de lucru în municipiul Drobeta Turnu Severin.

Primăria municipiului are o bună colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale, iar in prezent in Severin se deruleaza mai multe proiecte cu finanţare guvernamentală.

Unul din cele mai importante este reabilitare și modernizarea Bulevardului Tudor Vladimirescu din Drobeta Turnu Severin. Astăzi, ministrul Daniel Suciu, a evaluat stadiul acestui proiect, împreună cu primarul Marius Screciu, arătându-şi mulţumirea faţă de modul în care avansează aceste lucrări. Totodata cei doi au discutat despre viitoarele proiecte ale municipiului Drobeta Turnu Severin care urmeaza sa fie finantate de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale.


Galerie foto

Ministrul Dezvoltării Regionale, Daniel Suciu s-a aflat într-o vizită de lucru în DROBETA TURNU SEVERIN
Ministrul Dezvoltării Regionale, Daniel Suciu s-a aflat într-o vizită de lucru în DROBETA TURNU SEVERIN


Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus