News Mehedinti

ISU Mehedinţi continuă şi în acest an Campania de voluntariat  „Salvator din pasiune”

ISU Mehedinţi continuă şi în acest an Campania de voluntariat „Salvator din pasiune”

Data: 22-1-2019

Toți cei care doresc să se alăture pompierilor mehedinţeni pe timpul misiunilor în diferite situații de urgență, sunt așteptați, până la data de 15 martie a.c., la sediul ISU Mehedinţi, pentru a se înscrie ca voluntari.

După înscriere și analiza dosarelor, vor fi încheiate contracte de voluntariat, iar voluntarii selecţionaţi vor putea parcurge un program de pregătire în subunităţile noastre, ce va consta în parcurgerea unor cursuri de prim-ajutor şi stingere a incendiilor. După acumularea experienţei necesare prin parcurgerea a minimum 240 de ore de pregătire, aceştia vor putea participa la misiunile de intervenție, se vor putea implica în acţiunile de ajutor umanitar, dar şi în cele de popularizare a mesajului preventiv.

Pentru a putea deveni voluntari, candidaţii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani, să fie apţi din punct de vedere medical, să nu fi fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor cu intenţie şi să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.   

Dosarul candidatului trebuie să conţină:

-cererea de înscriere;

-certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani);

-copie după actul de identitate;

-avizul psihologic (obținut de la un psiholog cu competențe în apărare, ordine publică și siguranță națională);

-actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare;

-adeverinţa medicală (fără boli cronice, apt pentru efort fizic nivel mediu, clinic sănătos);

-acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

                                                              * * *

În ultimii trei ani, 95 de mehedinţeni s-au înscris ca voluntari ISU, majoritatea beneficiind de informaţii utile în urma cursurilor de prim-ajutor absolvite în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi.

Dintre aceştia,  9 voluntaris-au alăturat pompierilor mehedinţeni pentru a-i ajuta în acțiunile lor. Voluntarii beneficiază de echipamente individuale de protecţie şi îşi desfăşoară activitatea pe autospecialele din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Drobeta” al judeţului Mehedinţi, fiind prezenți, alături de pompierii profesioniști, la acțiunile de intervenție desfășurate în sprijinul cetățenilor, fără a fi remunerați.

În această perioadă, au intervenit în 342 situaţii de urgenţă şi la un număr de 144 acţiuni de informare preventivă. Au dat dovadă de o motivație extraordinară, au învățat și s-au pregătit pentru a participa alături de salvatori la cele mai complexe cazuri.


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus