News Mehedinti

Veste bună pentru viitorii participanți la trafic! Școala de șoferi ar putea fi începută cu trei luni înainte de majorat

Veste bună pentru viitorii participanți la trafic! Școala de șoferi ar putea fi începută cu trei luni înainte de majorat

Data: 19-2-2013

Ministerul Afacerilor Interne a supus dezbaterii publice pe site-ul oficial al instituției, un proiect pentru modificarea și completarea Regulamentului privind circulația pe drumurile publice. Astfel că, persoanele care doresc să obțină permisul de conducere se vor putea înscrie la școlile de șoferi cu trei luni înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.

Elevii școlilor auto pot deveni șoferi de la 17 ani

De asemenea, o altă noutate este faptul că elevii școlilor cu profil tehnic auto, care doresc să obțină permisul pentru categoriile B și BE, vor putea începe cursurile în cadrul școlilor de șoferi începând cu vârsta de 17 ani.

“În acest fel, la terminarea studiilor, elevii se vor putea angaja direct pe un post de șofer. Elevii școlilor de profil care urmăresc să obțină permise de conducere din categoriile C și CE, care până acum puteau fi obținute numai începând cu vârsta de 21 de ani, pot începe școala de șoferi la vârsta de 17 ani, iar de la vârsta de 18 se pot prezenta la examen. După ce promovează examenul, dacă prezintă un certificat de calificare profesională eliberat de Autoritatea Rutieră Română (ARR), ei primesc permisele din categoriile C și CE, însă, până la vârsta de 21 de ani nu pot conduce vehiculele care aparțin acestor categorii decât pe teritoriul României”, a declarat comisarul șef, Mihai Enache, purtător de cuvânt al Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Autovehiculelor.

Promovabilitate examenlelor auto în Orșova este de aproape 90%

Potrivit instructorului Ioan Marec, aproape 90 la sută din tinerii orșoveni, care se înscriu la șocala de șoferi, promovează examenul auto după prima încercare. “Anul trecut am avut cam 30 de dosare la nivel de Orșova, dintre care aproape toți și-au luat permisul auto încă după prima examinare”, a declarat pentru news-mehedinti.ro, instructorul autorizat Ioan Marec.


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus