News Mehedinti

Prima cezariană după 30 de ani în Spitalul din Baia de Aramă

Prima cezariană după 30 de ani în Spitalul din Baia de Aramă

Data: 3-6-2019

 

Sursa: GDS.ro

O echipă de medici tineri, entuziaşti, pasionaţi de meseria lor şi de frumos, a transformat, în numai un an, un spital ruinat de datorii, într-un loc în care un copil a venit pe lume printr-o intervenţie chirurgicală. Prima dată după mai bine de 30 de ani! Au pus mână de la mână pentru a îmbunătăţi condiţiile de lucru, au muncit zi şi noapte, iar eforturile lor au făcut minuni. În acest an, spitalul care deserveşte 30.000 de oameni anual a obţinut acreditarea, iar pacienţii care trebuie să facă intervenţii chirurgicale nu mai sunt nevoiţi să se adreseze unor unităţi sanitare aflate la zeci de kilometri distanţă.

Dacă există un loc în care natura a făcut risipă de frumuseţe, acesta este cu siguranţă oraşul mehedinţean Baia de Aramă. Localitatea devine cu atât mai frumoasă cu cât aici se întâmplă lucruri care schimbă destine.

Pe una dintre cărările ce urcă pe coama unui deal se află Spitalul Orăşenesc Baia de Aramă, o unitate ce datează de mai bine de 100 de ani şi care s-a zbătut să treacă testul timpului.

N-a fost uşor, dar a reuşit, cu atât mai mult cu cât 30.000 de oameni depindeau de această instituție. Anii şi-au pus însă amprenta asupra acestui spital, iar condiţiile în care erau trataţi pacienţii deveniseră din ce în ce mai rudimentare.

Lucrurile s-au schimbat însă după ce conducerea spitalului a fost preluată de un medic ce a făcut o misiune din a facilita accesul pacienţilor la actul medical.

Datorii de 500.000 de lei în 2018

Medicul Bogdan Pucă s-a format în Spitalul Judeţean de Urgenţă nr. 1 din Craiova şi i-ar fi fost, poate, mai uşor să profeseze într-o unitate medicală dintr-un oraş mare. A ales totuşi să se stabilească în Baia de Aramă şi să pună umărul la reclădirea acestei instituţii.

„Venirea mea în cadrul Spitalului Orăşenesc Baia de Aramă, în funcţia de medic specialist, a survenit în anul 2017. Am rămas medic specialist timp de un an, după care, ca urmare a indisponibilităţii fostului manager, mi s-a propus această funcţie de manager. Situaţia spitalului la momentul respectiv era una care presupunea atenţie, în sensul că, din cauza multiplelor datorii pe care le avea, respectiv aproximativ 500.000 de lei, unitatea sanitară mergea într-o direcţie nu tocmai bună. Paşi mici, dar siguri au făcut posibil ca împreună cu oamenii de care ulterior m-am înconjurat să aducem unitatea sanitară, în aproape un an, la un moment zero, adică fără datorii, pe lângă multiplele îmbunătăţiri ce au avut loc în această perioadă“, a spus dr. Bogdan Pucă, medic specialist chirurg, manager la Spitalul din Baia de Aramă.

Modernizări de 400.000 de lei cu fonduri proprii

Alături de manager a fost întreg colectivul spitalului. Sunt aproximativ 120 de angajaţi, cadre medicale superioare, medii şi auxiliare, care lucrează în spital.

Cu toţii s-au străduit să facă lucrurile să funcționeze cât mai bine și să schimbe complet înfățișarea unității sanitare.

„Am reuşit un proces laborios, precum acreditarea acestui spital, ce a avut loc în luna martie a acestui an. Totodată, spitalul a fost modernizat, cu eforturi susţinute din partea noastră, a tuturor, sistemul pavilionar fiind unul ce presupune un efort prelungit“, a spus managerul. Au fost făcute lucrări de anvelopare şi izolare a compartimentului ce deserveşte Secţia Chirurgie, respectiv Obstetrică-ginecologie, a fost achiziţionat mobilier de calitate superioară şi totodată au fost aduse îmbunătăţiri tuturor spaţiilor pe care structura epidemiologică le prevede.

De asemenea, au fost efectuate lucrări cu investiţie majoră în blocul alimentar. „Acesta funcţiona la momentul venirii mele într-o încăpere nu tocmai bine pusă la punct, funcţiona pe lemne atunci. Azi, blocul alimentar funcţionează într-un compartiment modular, ce respectă toate circuitele epidemiologice. De asemenea, avem un compartiment al sterilizării bine pus la punct, un bloc operator în care s-a început reabilitarea şi care continuă acest proces“, a mai spus dr. Bogdan Pucă.

Fondurile financiare destinate modernizării spitalului au fost alocate de Primăria Baia de Aramă. Suma investită până în prezent în reabilitarea acestei unităţi sanitare se ridică la aproximativ 400.000 de lei.

Intervenţii chirurgicale, reluate după nouă ani

De când profesează în acest spital, medicul Bogdan Pucă a efectuat aproximativ 200 de intervenții chirurgicale, lucru care nu se mai întâmplase de cel puțin nouă ani înainte de venirea lui în această unitate medicală.

Săptămâna trecută, a avut loc o altă premieră: prima operaţie cezariană după 33 de ani.

„Odată cu venirea mea şi cu cooptarea colegilor mei, am reuşit să efectuăm intervenţii chirurgicale de dificultate mică şi medie – peritonită, ocluzie intestinală, amputaţii, colecistectomie, care înainte de momentul venirii noastre nu erau efectuate, bolnavii fiind trimişi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin şi Spitalul Judeţean Târgu Jiu. Intervenţiile chirurgicale au culminat cu una pe care eu o numesc aducătoare de bucurie: o operaţie de cezariană efectuată unei tinere, care a făcut posibilă aducerea pe lume a unei fetiţe. După calculele mele şi ale locuitorilor care cunosc zona, ultima cezariană a fost făcută în urmă cu 33 de ani“, a spus managerul Bogdan Pucă.

Medicul care a realizat operaţia cezariană s-a format tot la Spitalul Judeţean de Urgenţă nr. 1 din Craiova, iar de aproximativ un an a venit la Spitalul din Baia de Aramă. Ciprian Diroescu spune că a reuşit să facă această intervenţie atât datorită colegilor, cât mai ales dotărilor.

„Acum cinci – zece ani, spitalul nu avea aceleaşi posibilităţi ca acum. În prezent, avem o echipă tânără, din ce în ce mai coagulată, investiţii care se fac din ce în ce mai mult în spital, atât financiare, cât şi sufleteşti, din partea comunităţii. Oamenii vor ca această instituţie să le servească starea de sănătate. Am avut încredere în echipă, atât în medicul chirurg, cât şi în medicul anestezist şi medicul pediatru, care a fost de acord să preia nou-născutul. Cel mai mult m-a impresionat faptul că mama a avut încredere să pună în mâinile acestui spital viaţa ei şi a viitorului ei copil. Acesta a fost semnul că suntem pregătiţi“, a spus Ciprian Diroescu, medic specialist obstetrică-ginecologie la Spitalul din Baia de Aramă.

Numărul pacientelor ce se vor adresa Secţiei de Obstetrică-ginecologie va creşte pe măsură ce acestea vor afla că se pot aduce pe lume copii în Baia de Aramă. Spitalul va trebui să fie pregătit pentru acel moment. „Am avea nevoie o unitate locală de transfuzii de sânge şi de o colaborare măcar de o jumătate de normă cu un medic neonatolog, care ne-ar acorda mai multă siguranţă. Medicii pediatri noi ne-ar fi, de asemenea, de folos“, a adăugat Ciprian Diroescu.

Spitalul are în continuare nevoie de aparate vitale

Pe lângă secţiile de Obstetrică-ginecologie şi Chirurgie Generală, în structura Spitalului Orăşenesc Baia de Aramă mai funcționează secțiile Pediatrie, Medicină Internă, precum și un laborator propriu, farmacia şi un cabinet de recuperare şi fizioterapie.

Ambulatoriul integrat spitalului a fost reabilitat cu fonduri europene și funcţionează într-o clădire conformă, cu aparatură de ultimă generaţie.

Paşi spre dezvoltare se vor face în continuare. „Am pus deja în practică un proiect ambiţios, este vorba de spitalizarea de zi, o structură ce lipsea în cadrul spitalului şi care se adresează tuturor specialităţilor. Îmi doresc colegi medici, care nu sunt tocmai uşor de cooptat, distanţa fiind importantă faţă de oraşele mari din zonă. În ceea ce priveşte aparatura medicală, avem în vedere achiziţionarea unui laparoscop, dar şi a unui gastroscop şi colonoscop, care ar putea face posibilă trecerea la un alt nivel al intervenţiilor chirurgicale pe care le putem efectua“, a mai afirmat dr. Bogdan Pucă.

Totodată, unitatea sanitară urmează să primească aproximativ 65.000 de euro pentru lămpile scialitice şi un aparat de anestezie nou, fonduri alocate de DSP Mehedinţi şi de Primăria Baia de Aramă.

„Nu aş pleca pentru nimic în lume din ţară“

Într-o perioadă care exodul medicilor peste graniţe nu s-a oprit, cadrele medicale care au readus la viaţă Spitalul din Baia de Aramă sunt un exemplu că se poate reuşi şi pe pământ românesc.

„A existat şi încă există un adevărat exod al medicilor. Eu sunt un patriot şi consider că lucruri de bună calitate pot fi făcute și în ţara mea şi pot fi făcute împreună cu oamenii“, a spus dr. Bogdan Pucă. 

Eforturile medicilor au fost susţinute şi de comunitate, de oameni care aveau nevoie să li se dea o şansă la un act medical de calitate. „Când pleci dintr-un oraş mare şi ajungi într-o comunitate ca aceasta, vezi că românii de rând au un suflet deosebit, care ar pune umărul să ajute în orice. Mai ales când vine vorba de a sta la fundaţia unui lucru măreţ, sunt foarte puţini cei care vor să fie în vârful piramidei. Majoritatea au satisfacţia de a pune umărul. Când vezi oameni dispuşi să facă atâtea lucruri fără să aibă nici un profit, te bucuri, capeţi încredere în ei. Nu cred că putem găsi în alte ţări ce găsim la noi. Nu aş pleca pentru nimic în lume din ţară. România pentru mine este locul perfect în care să îţi întemeiezi o familie, să îşi creşti copiii şi să te bucuri şi de ţara asta minunată pe care o avem“, a afirmat Ciprian Diroescu, medic specialist obstetrică-ginecologie la Spitalul din Baia de Aramă. 

 


Galerie foto

Prima cezariană după 30 de ani în Spitalul din Baia de Aramă


Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus