News Mehedinti

Sturion confiscat de poliţiştii de frontieră mehedinţeni

Pesti fara acte, confiscati de poliţiştii de frontieră mehedinţeni

Data: 29-10-2018

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți – I.T.P.F. Timişoara au confiscat 55 kilograme de peşte, specia cegă, pe care un severinean le transporta cu autoturismul marca BMW şi pentru care nu deţinea documente de provenienţă.

În data de 26.10.2018, ora 09.00, în cadrul unei acţiuni de combatere a braconajului piscicol, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți, în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Mehedinți, au oprit în trafic un autoturism marca BMW, condus de un bărbat în vârstă de 29 ani, domiciliat pe raza judeţului Mehedinți.

La controlul autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit în portbagaj, cantitatea de 55 kilograme peşte, specia cegă, transportată în condiţii improprii, pentru care tânărul nu deţinea documente de provenienţă.

Persoana în cauză a declarat că a pescuit peştele din fluviul Dunărea, iar acesta era destinat pentru consum și comercializare.

Peştele, în valoare de aproximativ 800 lei dacă ar fi fost comercializat pe piaţa de desfacere, a fost ridicat în vederea confiscării şi predat unei societăţi comerciale autorizate, conform prevederilor legale, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere, transport, comercializarea sturionilor, produselor și subproduselor de sturioni.


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus