News Mehedinti

Interviu cu directorul interimar al Spitalului Municipal Orşova

Interviu cu directorul interimar al Spitalului Municipal Orşova

Data: 13-2-2013

“Situaţia unităţii medicale nu este roz, dar nici dramatică” – dr. Radu Viorel Gandă, managerul Spitalului.

Cu peste 30 de ani de carieră medicală în spate, actualul manager al Spitalului Municipal Orşova, dr. Radu Viorel Gandă are planuri măreţe în ceea ce privesc schimbările din interiorul unităţii pe care o conduce.

Numit recent în funcţia de manager interimar, domnul Gandă recunoaşte că situaţia cu care se confruntă la ora actuală instituţia medicală nu este roz. Medic militar, domnul Gandă a absolvit Facultatea de Medicină “Carol Davila” din Bucureşti în anul 1982. Fost medic de familie, director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Mehedinţi şi medic la Ambulanţă, domnul Gandă a avt amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări.

Reporter: Ce v-aţi aşteptat să găsiţi în unitatea pe care o manageriaţi şi ce aţi găsit în realitate?

Manager dr. Gandă: Spitalul l-am găsit exact cum mă aşteptam. Nu e prima oară când intru în contact cu personalul de aici, având în vedere că în ultimii ani am făcut mai multe vizite din partea CJAS Mehedinţi. Situaţia cu care se confruntă Spitalul din Orşova nu e una roz, dar nici dramatică. Avem un proiect în derulare care prevede reabilitarea Ambulatoriului de specialitate. Mă refer aici la tot ce ţine de dotare, construcţie. Proiectul este unul European, va dura nouă luni şi deja s-au început primele operaţiuni.  

Reporter: Dispuneţi la ora actuală de personalul necesar pentru desfăşurarea activităţii în cele mai bune condiţii?

Manager dr. Gandă: Din păcate aici avem o mare problemă. Ne confruntăm cu un deficit de 46 de posturi, dintre care 15 sunt medici din diverse specialităţi. De exemplu la Interne lucrăm cu un singur medic, când de fapt ar fi nevoie de trei. La Pediatrie avem aceeaşi problemă. La ATI avem de asemenea un singur medic şi un anestezist de 70 de ani, singurul de altfel din tot spitalul. Problema posturilor blocate pare să fie o piedică imensă în buna desfăşurare a activităţii. Avem pe liste un număr de 13 rezidenţi, dar care unii dintre ei ar trebui să vină pe post abia în 2017.

Reporter: Sunteţi mulţumit de dotarea actuală a Spitalului?

Manager dr. Gandă: Deloc. Nu avem ecografe, medicii lucrează cu aparatura lor. Avem trimisă o cerere pentru dotarea spitalului cu aparatură de aproape doi ani de zile. La Cardiologie am avea nevoie de aparatură. De asemenea, spitalul ar avea nevoie şi de un mamograf. În ciuda acestor probleme, încercăm ca pacienţii să nu fie afectaţi.

Reporter: Care credeţi că este cea mai prioritară problemă a Spitalului Municipal?

Manager dr. Gandă: Resursele Umane şi dotarea după cum am mai precizat. Spitalul beneficiază de un singur anestezist la această oră, în vârstă de peste 70 de ani. E nevoie de personal pe toate secţiile.

Reporter: Care este relaţia dumneavoastră cu restul personalului din Spital?

Manager dr. Gandă: Avem o relaţie bună. Nu am pedepsit pe nimeni, cel puţin până acum. Mă bucur totuşi că la capitolul datorii stăm foarte bine. Vrea să precizez faptul că anul trecut l-am încheiat pe zero. Spitalul din  Orşova nu a avut datorii.

Reporter: Ce le transmiteţi orşovenilor?

Manager dr. Gandă: Să ne primească cu încredere atunci când e nevoie. Să apeleze la noi ori de câte ori au o problemă pentru că avem medici de specialitate, cu experienţă în domeniu care ştiu cum să-i ajute. Să vină la noi pentru că aici și costurile spitalicești sunt mult mai mici. Nu se mai pune problema unei navete, care e o cheltuială destul de mare. În cazul în care bolnavul necesită un tratament mult mai complex, de care noi nu dispunem, doar atunci vom lua decizia să îl transferăm într-o altă unitate medicală.

 

 

 


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus