News Mehedinti

Ce condiții trebuie să îndeplinească familile care își doresc să înfieze copii

Ce condiții trebuie să îndeplinească familile care își doresc să înfieze copii

Data: 15-2-2013

De la începutul anului 2012 şi până în prezent, la nivelul Compartimentului adopţii şi postadopții din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi au fost înregistrate 12 deschideri de procedură de adopţie, 7 încredinţări în vederea adopţiei şi 11 încuviinţări de adopţie.  

O singură familie din Orșova a înfiat un copil în ultimul an

Potrivit reprezentanțiilor DGASPC Mehedinți, în anul 2012 a fost încuviinţat un singur copil unei familii din municipiul Orşova. Tinerele cupluri care din diverse motive nu pot da viață unui copil, trebuie să știe că în cazul în care se hotărăsc să înfieze, trebuie să treacă prin mai multe etape.

“Adopţia se încheie numai dacă este în interesul superior al copilului. Copilul poate fi adoptat până la împlinirea vârstei majoratului civil. De asemenea, în cadrul procedurii de adopţie se iau măsurile necesare pentru ca  fraţii să fie încredinţaţi împreună. Pot adopta numai persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu şi care sunt cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât cel pe care doresc să îl adopte. Persoanele cu boli psihice şi handicap mental nu pot adopta”, a explicat pentru news-mehedinti.ro, Dana Ciobanu, ofițer de presă.

Stare financiară bună

Un alt criteriu pe care familia trebuie să-l îndeplinească este situația financiară. “Condiţiile materiale sunt necesare pentru dezvoltarea deplină şi armonioasă a personalităţii copilului”, a adăugat Dana Ciobanu.

 

 


Galerie foto



Urmare a numarului tot mai mare de comentarii care contineau un limbaj neadecvat, administratorul acestui site a decis sa modereze absolut toate mesajele/postarile/comentariile exprimate de catre cititorii www.news-mehedinti.ro. Ne rezervam dreptul de a nu posta comentariile care care jignesc editorii, pe ceilali comentatori, site-ul in sine sau terte persoane, contin cuvinte obscene si jignitoare, fac publicitate altor site-uri, produse ori servicii, fara a avea o relevanta directa cu subiectul articolului, nu au relevanata pentru articolul postat, contin atacuri personale la adresa altor persoane.

comments powered by Disqus